Turnul Croitorilor

Bastionul Croitorilor este unul din puținele turnuri de fortificație care au făcut parte din Vechea Cetate a Clujului și care s-a păstrat intact până în zilele noastre și a fost finanțat de breasla croitorilor din Cluj, fiecare bastion (turn) al zidului medieval de apărare fiind finanțat de altă breaslă (croitori, cizmari, tâmplari, săpunari, rotari, olari, zidari, curelari).

Bastionul reprezintă colțul de Sud-Est al cetății medievale ridicate începând cu secolul al XV-lea. Între 1627 și 1629, bastionul a fost reconstruit, aceea fiind varianta pe care o putem admira și în prezent. Zidurile masive din piatră fălțuită păstrează și acum lăcașurile de tragere, fiind singurul bastion al cetății vechi care s-a păstrat integral. Bastionul Croitorilor a fost denumit după breasla croitorilor din Cluj care l-a întreținut și care răspundea atunci de paza orașului.

Bastionul a fost restaurat în 1924 și transformat în muzeu de către Comisiunea Monumentelor Istorice, o a doua restaurare având loc în 1959. Cea mai recentă a avut loc între 2007 și 2009, an în care a fost si refuncționalizat. În prezent, Bastionul Croitorilor găzduiește Centrul de cultură urbană, care cuprinde o cafenea literară la subsol, o sală de conferințe și spații expoziționale și de concerte.

Turnul Croitorilor
Strada Benjamin Franklin 1, Bucuresti

"Festivalul SoNoRo a devenit un festival la modă, oferind concerte în mai multe orașe. În anumite medii tinere, poate nu se știe că există două orchestre simfonice mari în București, dar se știe cu siguranță că e cool să mergi la SoNoRo să asculți muzică clasică."
Adevarul
"Fanteziile Vieneze se pot întâmpla, cu puțină imaginație și cu multă muzică bună, chiar și la București, după cum am putut constata în urma concertului SoNoRo."
Liternet
"SoNoRo este copilul-minune al festivalurilor din România"
Hotnews
"SoNoRo este festivalul muzicii de cameră realizat cu pasiune, creativitate și disciplină, având ca rezultat o manieră extrem de modernă de a interpreta muzica de cameră de cea mai bună calitate."
Alt Iași
"În pofida scepticismului manifestat de unii acum cinci ani, Festivalul de muzică de cameră SoNoRo a crescut și s-a dezvoltat, ajungând la două săptămâni de evenimente ce depășesc granița destinației inițiale, muzica de cameră."
România Liberă
"The musicians are young, beautiful and talented, they played wonderfully. It was a great pleasure for me."
Francis Ford Coppola
  • find us on facebook
  • follow us on twitter

© SoNoRo 2009

Prezentat de:

&

Sponsori principali:

Parteneri principali: