Teatrul Național București
Actualula clădire a Teatrul Național, în versiunea sa originală, a fost inaugurată în 1973, având la momentul respectiv trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Mică şi Sala Atelier, ea fiind modificată între 1983 și 1984.
Arhitectura clădirii se înscria în modernismul anilor '60. După un incendiu la Sala Mare, în 1978, Nicolae Ceauşescu a cerut remodelarea formei de "pălărie"a teatrului atât la exterior, cât şi la interior. În urma modificărilor a apărut o nouă sală, Sala Amfiteatru.
Clădirea, concepută de Horia Maicu a fost remarcabilă la vremea ei, cu o expresie care se înscria în modernismul anilor '60, dar a rămas neterminată la exterior. Fresca cu istoria teatrului, care trebuia să acopere trei fațade ale teatrului, nu a fost niciodată realizată, lăsând corpul teatrului în zidarie de cărămidă aparentă, sub "pălăria" de beton armat, care îi devenise simbol. Acest simbol a fost însă și motivul principal pentru care s-a cerut modificarea clădirii. Deoarece acea pălărie nu amintea de o "casă" în sens classic, Ceaușescu a cerut remodelarea ei. La interior, două mari tapiserii, probabil cele mai importante lucrări ale artei decorative românești la acea dată, au supraviețuit incendiului din anii '70 și pot fi admirate și acum, în foaierul sălii mari.
Capacitatea sălilor a fost parțial mărită și au apărut spațiile intermediare cu galerii de artă și cele "interstițiare" ca Lăptăria lui Enache sau terasa "La motoare".
