SoNoRo

Templul Coral

Str. Sfânta Vineri, nr. 9, București

  • Medium

Templul Coral din București a fost construit în 1866, pe o suprafaţă de de 448 m.p., în stil arhitectural neo-maur. Este o replică fidelă a splendidei sinagogi Leopoldstädter Tempel construită în 1858 în Viena, distrusă de naziști.

Templul Coral are peste 150 de ani de istorie, dar cea mai veche menţiune în documentele oficiale de curte despre evreii din Bucureşti datează din secolul al XVI-lea. Evreii sunt secretari ai domnului, cămătari, negustori. Prima zonă de rezidenţă evreiască este mahalaua Sfântul Gheorghe Vechi, unde se aflau principalele zone de schimb şi locuiau numeroşi negustori şi meşteşugari ce îşi exercitau meseriile pe lângă Curtea Domnească.

În secolul al XVII-lea se formează în jurul bisericii Sf. Apostoli, mahalaua Târnovului, denumită apoi mahalaua Arhimandritului. După 1700, i se dă numele de mahalaua Dudeştilor, deoarece boierii Dudeşti aveau aici mari domenii, dăruite de Brâncoveanu. Calea Văcăreşti era încă atunci „drumul la sârbi”, care trecea prin dreptul caselor boierilor Herescu Năsturel, al mahalalei boierilor Popeşti, apoi Dobroteasa, Sârbi şi Cioplea Dudescu. Încetul cu încetul populaţia israelită a devenit predominantă în această zonă, în special după marele foc din anul 1847.

Evreii se stabilesc pe străzi ca Bradului, Vulturi, Nerva Traian, Colonel Orero, Pitagora, Udricani, Mămulari, Sfântul Ioan Nou, Jigniţa, Olteni, Mircea Vodă, Haiducul Bujor, Labirint, şi o parte însemnată din Calea Călăraşilor, apar şi străzi cu denumiri specifice: strada Israelită, strada Halfon, strada Sinagogii, strada Spaniolă, strada Rabin dr. Beck, strada Goldfaden, strada Jacques Elias, strada dr. Iacob Felix, strada Palestina.

Iniţial exista o mare apropiere între negustori şi meseriaşi, întrucât majoritatea îşi vindeau propriile produse. Foarte puternici erau, de exemplu, croitorii, care în 1847 au breasla lor proprie. În 1837 construiesc o casă de rugăciune din lemn, apoi între 1848-1850 un Templul al croitorilor, „Unirea Sfântă” din strada Mămulari, numărul 3 (actualmente Muzeul de Istorie al Evreilor Români).

Evreii practică toate meseriile manuale din oraş, în ultima jumătate a secolului XX şi evoluează spre profesiuni intelectuale care se impun datorită sistemului de şcolarizare dezvoltat la toate nivelele. Se adaptează uşor la cererea pieţei şi se reorientează profesional. Se trece de la croitorie simplă la croitorie de lux, de la tinichigerie la nichelaj, de la voiajori comerciali la „agenţi prospectori ai pieţei”, de la zarafi la bancheri ş.a.m.d.

Se impun şi într-o serie de meserii noi: tinichigerie (în 1884 existau 41 de tinichigii evrei şi 80 de firme), alămărie, fierărie (secolul al XIX-lea suferă de „moda” fierului şi fontei folosite la alcătuirea de balcoane, garduri, marchize, obloane de prăvălii etc.). Pe plan urbanistic se remarcă înlocuirea generală, la case şi biserici deopotrivă, a acoperişurilor de şindrilă cu cele metalice, din foaie de fier şi zinc. Această operaţiune grea şi riscantă era efectuată tot de meseriaşi evrei.

Dudeşti-Văcăreşti nu este, aşa cum deseori se face confuzia, singurul cartier evreiesc. Putem vorbi de cartiere evreieşti şi în Calea Rahovei, în Calea Moşilor (cartierul comercial prin excelenţă, unde se găseau majoritatea fabricilor şi magazinelor israelite) şi de o locuire mai puţin compactă în Calea Griviţei.

Între 21 şi 23 ianuarie 1941 se desfăşoară rebeliunea legionară din Bucureşti. Din 999 de cazuri cercetate în Bucureşti de Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti (F.U.C.E.) rezultă că au fost asasinaţi 120 de evrei, incendiate, dărâmate şi jefuite 25 de temple şi sinagogi, 616 magazine, 547 locuinţe, interesând un număr de 3.769 de suflete.

Dramele războiului, comunismul, exproprierile, emigrarea spre Israel vor destrama specificul zonelor evreieşti bucureştene. Foarte puţine fotografii conservă amintirea acestui spaţiu, iar străzile păstrează adeseori doar numele.