SoNoRo

Academia de Studii Economice, Aula

Piața Romană, nr. 6, Bucharest

  • Medium

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, sub denumirea de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI), Academia de Studii Economice din Bucureşti a împlinit în 2013 un secol de existenţa și este cea mai importantă instituție de învățământ superior cu profil economic din România.
Sediul ASE se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piața Romană.
În 2011, instituția a fost clasificată în categoria universităților de vârf din România, respectiv cea de „Universități de cercetare avansată și educație”.