București

București, capitală a României – un oraș tânăr prin comparație cu alte capitale europene – a fost menționat într-un document pentru prima oară în 1459.

Legenda spune că el a fost mai întâi „așezarea păstorului Bucur”. Dar, fiind aceasta plasată la răscrucea drumurilor ce legau Europa de Asia, atât de la vest la est, cât și de la nord la sud, noi preferăm să credem că la început a fost un loc de popas binemeritat, pe malurile învecinate ale mai multor râuri (Colentina, Dâmbovița, Sabar), în plină câmpie, la adăpostul codrilor Vlăsiei, ce se întindeau între Carpați  și Dunăre; un loc, unde drumeți, negustori sau vagabonzi, cavaleri sau pelerini, care se îndreptau spre locurile sfinte de la Ierusalim, își refăceau forțele înainte de a trece Dunărea, pragul de la intrarea în Imperiul Otoman.
Ne place să credem, așadar, că în timp ce-și ridicau tabăra și își pregăteau bucatele, cântau cântece de acasă și că, după ce își alinau foamea și setea, tovarășii de drum, de oriunde ar fi venit ei și indiferent de scopurile călătoriei lor, rămâneau în jurul focului până târziu în noapte pentru a istorisi întâmplări de pe drum sau povești de acasă și că se întreceau făcând muzică și dansând, etalând fiecare ceea ce are mai frumos, dar și ascultând și privind la celălalt pentru a învăța lucruri noi, pe care mai apoi le duceau în dar acasă.

Locul  pare a fi fost binecuvântat, căci treptat locul de popas temporar, așezarea lui Bucur,  se transformă într-o așezare din ce în ce mai importantă, care la 1465, devine reședința domnească a Prințului Radu cel Frumos al țării Românești. Acesta ctitorește și primele construcții impunătoare – dintre care cea mai însemnată este Curtea Veche ale cărei ruine cu aer misterios evocă vremuri de primejdie și suferințe și care a inspirat scriitori remarcabili precum Mateiu Caragiale. Peste aproape 100 de ani, Mircea Ciobanul voivod întregește Curtea Veche cu Biserica Domnească, un lăcaș de cult păstrat integral până în zilele noastre.  De-a lungul timpului, numărul bisericilor construite în București a crescut până la 365 – după cum se putea citit într-un ghid turistic de la începutul  anilor '70 – astfel încât credincioșii puteau merge să se roage în fiecare zi în altă biserică – se spunea în același ghid – însă astăzi, după ce în ultimul deceniu de comunism au fost demolate multe biserici, numărul acestora s-a împuținat simțitor.  

Bucureștiul nu a fost permanent capitala țării. Vreme de mai bine de trei veacuri, reședința domnitorilor țării Românești se mută  succesiv între București și Târgoviște, un oraș mai retras din calea năvălitorilor turci, așezat la adăpostul Carpaților Meridionali. Abia din 1859, la 500 de ani după prima atestare documentară, în urma Marii Uniri a celor două principate românești, țara Românească și Moldova, București devine și  rămâne până în prezent capitala României.

Pe parcursul  tuturor timpurilor, Bucureștiul a cultivat și a protejat o viață spirituală și  culturală complexă și fascinantă, generată de îmbinarea originală a caracteristicilor locale românești cu cele ale minorităților etnice – azi, nu mai puține de 17 la număr – sau cu influențe din import, în special european.

În zilele noastre, privirea este atrasă și răsplătită de arhitectura celor mai variate stiluri; arta plastică îmbină elemente străvechi din folclor cu motive ale artei academice atingând culmi  ale măiestriei în tablourile lui țuculescu, de pildă, sau sculpturile lui Brâncuși, dar și în operele multor artiști contemporani.  Străzile și  muzeele oferă prilejul unei  fermecătoare călătorii în timp și  spațiu.
Literatura și artele spectacolului nu sunt nici ele mai prejos, Scriitori recunoscuți pe meridianele lumii, care s-au format cu precădere în instituțiile de învățămînt din București, artiști și regizori de teatru sau film au preluat în prezent mesajul estetic și civic al culturii românești.

Mai mult decât orice altă artă, însă, MUZICA se impune la nivel superlativ pe scena culturală bucureșteană. O universitate de muzică și două licee de muzică pregătesc tineri talentați, pe care îi transformă în muzicieni cu o formație solidă. Îi regăsim deseori în marile orchestre ale lumii, îi ascultăm evoluând pe scenele cele mai renumite de pe mapamond. Dar firește că îi găsim și acasă la București, susținând concerte și recitaluri în cadrul stagiunilor muzicale ale Ateneului și ale Radioului sau în locuri mai puțin convenționale.

Și să nu uităm festivalurile de muzică din București! Adevărate prilejuri de răsfăț și exces de încântare. Festivalul  „Sonoro” nu este o excepție. Cu „mască” sau nu, acum la cea de-a 5-a ediție, el va învălui Bucureștiul în armonie și frumos sporindu-i farmecul atât de special. 

Acesta este Bucureștiul de la începuturi și până în prezent, cu spiritul său ce s-a născut acum vreo 550 de ani și de atunci se avântă în zbor neobosit.  (c s t)