DANIEL SCHNYDER
Daniel Schnyder este cunoscut drept un compozitor și interpret cu o reputatie dinamică în ambele domenii de jazz şi muzică clasică.
Până în prezent, Daniel a înregistrat peste 10 discuri cu muzica sa, iar în calitate de interpret a lansat, alături de muzicieni celebri, numeroase materiale de muzică clasică și jazz.
Compozitorul Daniel Shnyder a scris muzică pentru Orpheus Chamber Orchestra și St. Paul’s Chamber Orchestra din New York, Tonkünstler Orchestra din Vienna, Orchestra Radio din Berlin, Opera Norrlands din Suedia, Sinfonietta Chicago, Vienna Art Orchestra, Tonhalle Orchestra din Zurich, Opera din Berna sau Orchestra NDR Orchestra din Hannover. Printre festivalurile pe scenele cărora a cântat în calitate de interpret solo se numără Bremen Musikfest sau Osterfestspiele din Salzburg.
În 2002, Albumul "Absolution" pe care apare și Concertul pentru Trombon al lui Schnyder a primit o nominalizare la Premiile Grammy pentru "Best Classical Small Ensemble Recording".
Daniel, alături de David Taylor și Kenny Drew jr. a susţinut numeroase turnee în Europa şi Australia.
Lucrările sale de muzică de cameră au fost interpretate de muzicieni celebrii precum Emmanuel Pahud, Eroica Trio, Schweizer Klaviertrio, Radek Baborak, Borislav Strulev, Ole Edvard Antonsen, Reinhold Friedrich, Carmina Quartett, David Jolley, David Taylor sau ansamblul Graham Ashton Brass.
În calitate de arangeur şi compozitor, saxofonistul a produs albume pentru numeroşi artişti de jazz printre care se numără Abdullah Ibrahim, Lee Konitz sau Paquito D'Rivera şi a colaborat cu nume precum Simon Shaheen, Peter Herbert, Burhan Oecal, Bassam Saba, Jing Jang, Marcel Kalife şi Jamey Haddad.
În 2005, Opera sa „Casanova” a avut premiera în cadrul Festivalului Yehudi Menuhin Festival, cu Wolfgang Holzmair în rolul principal.
Daniel susţine master class-uri de compoziţie, muzică de cameră, improvizaţie şi saxofon şi este consultant şi producător în cadrul mai multor festivaluri internaţionale majore.

















